Lumina Iubirii

Afară plouă, s-a întunecat văzduhul,
E plin de apă și de noroi pământul,
Tună, fulgeră, bate cu putere vântul,
Vrea să-mi spulbere cuvântul de pe buze
În clipele acestea confuze...

Aș vrea să văd fluturi și buburuze
Zburând pe deasupra mea
Ca-n primăvara aceea minunată
Îmbrăcată-n flori de nu-mă-uita;

De câte ori îmi amintesc de ea
Inima-mi tresaltă de bucurie
Ca în dulcea-mi copilărie
Când puneam petale de iasomie
Pe coli albe de hârtie, la uscat,
Să le simt parfumul timp îndelungat.

Nimic nu mai e ca altădat',
Pandemia a băgat lumea în ceață,
Soarele se lasă așteptat în fiece dimineață,
Inimile unor oameni parcă-s de gheață,
Rar mai apare-un zâmbet pe câte-o față.

Afară plouă sacadat, cerul este înnorat,
Dar Lumina Iubirii strălucește neîncetat
În sufletu-mi blând și curat
Care Lui Dumnezeu Îi este,
Îi va fi întotdeauna subjugat.

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Flori de nu-mă-uita