Ce Duminică!

Ce Duminică tăcută,
Ca o zi de înmormântare!
Doamna Fericire a rămas blocată
Într-o zonă aglomerată de parcare,
Nici păsările nu mai cântă...
Ce liniște apăsătoare! 

Nimic nu mai este cum a fost,
Viața-mi pare fără rost
În anotimpul acesta anost,
Ba e arșiță, ba e furtună,
Vremea bună se înrăutățește subit,
Nori de granit acoperă jumătate de cer;

Ce Duminică plictisitoare!
Bărcile de salvare au dispărut în larg

Odată cu zeul drag sufletului meu,

Eros năzdrăvanul,
Cu care-am fost adesea plecată în turneu.

Dumnezeu s-a supărat pe oamenii
Ce nu L-au ascultat când a trebuit
Și care încontinuu au păcătuit...
Eu Îi dau Slavă necontenit
Pentru tot ce mi-a oferit
Pe parcursul anilor care-au trecut
Uneori în grabă, alteori agale.

Ce Duminică de jale!
În cristale de gheață s-au prefăcut
Lacrimile unei stele ce-a căzut
În a uitării vastă mare
Aseară, după ce-a apus bătrânul soare.

Autor - Crisastemis
Din Volumul^Flori de nu-mă-uita